Despre Ancora Sufletului!

Cine suntem și ce dorim să realizăm?

Am înțeles că nu este suficient să vrem să facem bine, ci trebuie să învățăm să facem binele BINE.​

Ideea constituirii unei asociații de întrajutorare a fost una mai veche, dar ea a căpătat contur clar în primele zile ale războiului din Ucraina, atunci când oameni de bună credință din biserici au dorit să doneze sume de bani și alimente pentru sprijinirea valului de migranți care băteau la porțile României, iar activitatea de colectare, depozitare, transport și distribuire a acestora presupunea eforturi mari, concertate, coordonate împreună cu ale altor instituții care acționau în acest domeniu.

Am înțeles că biserica locală este chemată în mod primordial în proiecte spirituale, dintre care cel mai important este să vestească Evanghelia Domnului Isus Hristos, iar ca activități implicite, colaterale, să ajute pe cei nevoiași și să sprijine văduvele și orfanii. Există însă situații care sunt dincolo de chemarea bisericii locale și de resursele ei materiale, iar aici intervin credincioșii cu suflet mare, binecuvântații lui Dumnezeu cu dar de întrajutorare din biserica locală, care înțeleg nevoia unei implicări mai profunde și mai consistente.

Activitatea asociației se va derula în strânsă legătură cu biserica locală, din perspectiva colaborării privind asigurarea nevoile materiale și/sau spirituale ale membrilor acesteia și nu numai. Deși societatea românească este destul de prosperă în comparație cu alte țări, continuă să existe mulți oameni nevoiași, persoane cu dizabilități, copii din familii dezorganizate, persoane care și-au ispășit pedeapsa în pușcării și care nu se pot reintegra social. Toți aceștia și mulți alții au nevoie de sprijin, iar autoritățile statului sunt depășite de așteptările și nevoile lor.

Suntem un grup de frați din Biserica Penticostală „BETEL” Zalău care am demarat acest proiect, dar suntem siguri că pe parcurs ni se vor mai alătura și alții care au în inimă dragoste pentru Isus și pentru semeni. Activități de întrajutorare am realizat mai multe în trecerea anilor, cu ajutorul lui Dumnezeu și a fraților cu dare de mână, însă am înțeles că este nevoie de o dezvoltare a strategiei, de o lărgire a viziunii, de a acționa mai organizat și la o scară mai mare, în întâmpinarea nevoilor materiale și spirituale ale celor care nu se pot ajuta singuri.

Ancora Sufletului este nu doar o denumire a unui O.N.G. inspirată de versetul din Cartea Evrei 6:19, ci ne dorim să fie un instrument eficient în Mâna lui Dumnezeu pentru implementarea Voii Sale în inimile și viețile celor care au nevoie disperată de pâine și Cuvânt, de ajutor material și spiritual.

Doamne ajută, Doamne dă izbândă!